Mezquita Catedral , o bijuterie monumentală a Cordobei


Dacă ajungeți în Andaluzia trebuie neapărat să vizitați Mezquita Catedral ce este cel mai impresionant monument al Cordobei și strălucește prin frumusețea arhitecturii maure! După Alhambra este al II-lea obiectiv turistic mai vizitat al Spaniei .

DSC04527Milioane de turiști vin anual să vadă această mare capodoperă a lumii arabe dar și a lumii creștine . Acest monument este deosebit de altele prin faptul că în interiorul unei moschei se află construită o catedrală .

 Scurtă istorie . Construcția monumentului Mezquita Catedral a avut loc în mai multe etape și este evident stilul „omeya” din Spania împletit cu stilul gotic , renascentist și baroc . Moscheea a fost construită de Abderraman I -ul în anul 784 pe locul bazilicii vizigote San Vicente . Încă de la începutul construcției ei a fost unul dintre edificiile cele mai importante ale lumii islamice . Pe parcursul timpului a suferit multe modificări , dar cea mai importantă a fost în timpul lui Alhanken al II-lea ce a construit  Mihrabul și Maqsura în secolul al X -lea . După Reconquista , creștinii sub domnia lui Carol al V-lea s-a realizat construcția catedralei în interiorul moscheii . Construcția acesteia a durat două secole , ceea ce a dus la amestecarea mai multor stiluri . Între ziduri s-au construit capelele dintre care cele mai importante Capilla Real și Capele Villaviciosa .

DSC03242

Intrarea în Patios de los Naranjos

Patio de los Naranjos este unul din punctele atractive ale moscheii și se poate ajunge prin variate porți de intrare construite în majoritatea lor de creștini și care cea mai importantă este Puerta de Perdon .

În epoca musulmană în acest spațiu se găseau palmieri și mai multe fântâni care erau folosite la spălarea mâinilor credincioșilor ce intrau în moschee . Portocalii au fost plantați în timpul Reginei Isabel Catolica, se pare că îi plăcea foarte mult dulceața de portocale  .

DSC03392

Fântâna din Patios de los Naranjos

DSC03233

Portocali din curtea interioară

Minaretul ( turnul înalt al moscheei ) are 93 de metri și a fost construit de Abderraman al III -lea și de aici preoții musulmani anunțau ora rugăciunii și chemau credincioșii la rugăciune . Acesta a fost înlocuit de turnul care este în prezent o dată cu trecerea moscheii la catedrală , este construit în stil baroc . Clopotnița creștină s-a construit în diverse epoci , este locul cel mai înalt al Cordobei  .

DSC03234

Minaretul

Interiorul monumentului este spectaculos . Atunci când pășești în interior îți atrage atenția pădurea de coloane din marmură și granit viu colorate în roșu și alb ce sugerează o pădure de palmieri . Inițial au fost construite 1293 de coloane dintre care astăzi se mai păstrează 850 . Culorile , luminile și umbrele creează o impresionantă atmosferă de basm . O plăcere să le admiri frumusețea în imensitatea lor !

DSC03266

Pădurea de coloane cu jocuri de culori alb și roșu

  Macsura și Mihrab este locul cel mai impresionat al moscheei și bogat ornamentat orientat spre Mecca . Aurul strălucește prin toate colțurile . Macsura esta inima zonei musulmane și spațiul sfânt al edificiului , locul de unde imamul dirija slujbele religioase . Mihrabul cu inscripții ale Coranului și ornamente deosebite reprezintă altarul moscheei . Musulmanii , cum fac în prezent la Meca , pentru rugăciune se învârteau de 7 ori în loc și se observă  tocirea solului din marmură . Cupola este realizată dintr-un singur bloc de marmură în stil bizantin și a fost construită în secolul al X-lea și este compusă din mii de faianțe mici din aur, sticlă ,cristal sau ceramică  .

DSC03320

Interiorul moscheei de unde se vede zona Macsura .

DSC03365

Mihrab

DSC03326

Ornamente din Macsura

Sala de rugăciune este compusă  din 11 nave longitudinale și 12 transversale formate din sute de coloane din marmură și granit . Această zonă corespunde măririi din Califatul lui  Hisham al II -lea în anul 987 și se caracterizează prin sobrietate și liniște .

DSC03268.JPG

Interior moschee

Catedrala se află în mijlocul pădurii de coloane superbe și este formată din multe capele dintre care cele mai frumoase sunt Capela Regală și Capela Villaviciosa . Adaptarea construcției la catedrală a presupus construcția de capele în interiorul moscheei .

DSC03316

Ornament Capela Regală

Corul datează din secolul al XVIII-lea și este cel mai târziu construită , scaunele sunt făcute din  lemn de caoba adus din insula Santo Domingo . Altarul este prezidat de o scenă biblică de la Înălțarea lui Hristos .

DSC03328

Altarul Catedralei

DSC03334

Corul Catedralei

Capela Sagrario ocupă 3 nave și face parte din extinderea făcută de Almonzor . Pereții , tavanul și spațiile între columne sunt decorate cu frumoase fresce . Capela Villaviciosa se găsește în unul din locurile cele mai spectaculoase a extinderii de către Alhankran al II -lea . Înainte să fie convertită în capelă creștină era antesala a Mihrabului . Elementele care ies în evidența sunt obiectele de iluminat și coloanele cu arcade dantelate .

DSC03306

Ornamente din interiorul catedralei

Tezaurul Catedralei se găsește în Capela Santa Teresa . Aici întâlnim multe obiecte religioase din aur și argint printre care icoana Virgen de la Asuncion .

DSC03371

Tezaurul Catedralei

Tot în interior putem vedea Muzeul San Clemente în care se găsesc resturi arheologice din vechea bazilică vizigotă San Vicente .

La ieșirea din templu opriți-vă un moment și admirați ușile din partea de vest care corespund primei moschei , sunt prețioase!

DSC03227

Ușa de la intrare San Estaban cu ornamente islamice este cea mai veche și a făcut parte din vechea moschee .

Dacă vizitezi  moscheea , admiră-i  frumusețea ei , respiră aerul parfumat al florilor de portocali din Patio , bucură-te de liniștea care însoțește rugăciunea de atâtea secole care este întreruptă de murmurul apei de la fântâni și de vocile turiștilor care nu sunt puțini …

Și dacă eu nu am reușit să va explic cât de frumoasă este intrați  aici pe vizita virtuală unde este prezentată  parte cu parte, zonă cu zonă , prezentare care mie mi-a plăcut .

Date de interes .

  • Biletul de intrare  normal se cumpără din Patios de los Naranjos și costă 10 euro . Biletele de intrare se cumpără numai de la casa de bilete din Patios de Naranjos.
  • Se poate vizita turnul și costă 2 euro. Lucrul acesta l-am descoperit acum poate îl vizitați voi . De luni până sâmbătă se poate vizita gratuit în orarul de 8,30 la 9,30 .
  • El Alma de Cordoba este vizita de noapte a monumentului și durează aproximativ o oră . Nici acest lucru nu l-am cunoscut . Biletul costă 18 euro . Rezerva și cumpărarea biletelor se poate face din timp la casa de bilete , pe internet sau se pot cumpăra din Corte Ingles . Poți să descoperi monumentul din altă perspectivă a luminii . Cred că este interesant . Traseul  începe în Patios de los Naranjos cu o proiecție audio vizuală a istoriei monumentului. Pentru a vizita noaptea trebuie să aveți bilete rezervate , numărul persoanelor fiind redus , 100 de persoane poate vizita noaptea moschea .

4 răspunsuri »

Lasă un comentariu